Pe tocuri, fiti gata...va iubesc!

Ma simt bantuita de cele mai frumoase sentimente fata de femeile din viata mea. Prin targ umbla vorba ca n-ar trebui sa avem o zi anume pentru a ne arata dragostea fata de mame, bunici sau matusi, e adevarat, dar astazi e totusi ziua in care imi amintesc de fiintele in fusta care m-au marcat,se intampla involuntar.
La cativa anisori nu avem bani pentru flori, dar aveam un complice, pe tata, care stia cum se cumpara. Era aventura mea de primavara, ma simteam un personaj important dintr-o societate secreta, ascundeam felicitarea si muream de nerabdare sa o dau mamei. Cate emotii si cate framantari. Cu bucuria mamei ma hraneam pana la urmatorul 8 Martie.
Astazi, cand eu nu mai am pampoane in par, le privesc cu dragoste si ma intreb cum au stiut ele, femeile din lumea mea de copil, cum sa ma iubeasca asa . - Ai sa vezi si tu cand o ai copii, mi-ar zice mama.
Dupa ce m-am desprins de fustele lor, am dat de alte femei spectaculoase pentru mine.
Mimi m-a invatat sa scriu, sa citesc, atentie... cu intonatie, mi-a pus masa si m-a culcat la sanul ei, era invatatoarea exigenta la scoala si mama mea de la 12 la 18 , cand ma luau acasa. Doamne, de cate ori am urat-o pentru  duritatea ei, dar cat am iubit-o apoi, pentru tot ce mi-a dat neconditionat.
 Am trecut apoi la o noua etapa, clasa a V-a, o noua femeie a intrat in viata mea, era calda si blanda, mult am mai plans cand s-a pensionat.
Rand pe rand, au venit in universul meu femei care m-au definit, fiecare a marcat un contur in desenul uman de mai tarziu. Am invatat de la ele cam tot ce a trebuit sa am in bagaj cand am pornit in alergare catre noua mea misiune, aceea de a deveni si eu ca ele, femeie.
Niciuna dintre iubitele mele mame nu s-au priceput in a face declaratii gratuite, iar eu le sunt asemenea, de aceea, poate n-am reusit sa le spun niciodata in cuvinte multe tot ce au insemnat ele pentru mine, dar sunt sigura ca in adancul lor stiu ca sunt aici, mereu cu o parte din mine dedicata lor
Verisoarelor mele dragi, mai mici sau mai mari, de care sunt atasata iremediabil, le-am rezervat pe vesnicie o imbratisare cu dragoste.
Prietenelor mele dragi, alaturi de care am incercat o paleta larga de sentimente, cele care m-au suportat cu stoicism uneori, celor care m-au pansat, celor alaturi de care am descoperit ca Universul e infinit, celor ce mi-au redat directiile si au plans cu mine, celor care m-au imbratisat, cu acea imbratisare care iti da lumina cand inchizi ochii si tuturor sufletelor in carcasa frumoasa, incaltate in tocuri, le multumesc ca s-au aratat in viata mea,exact in succesiunea de care aveam nevoie. Va iubesc!!!

Primavara noua in amintire veche...

Nimic nu se compara cu tine, amintire batrana. Ramai cu noi, esti fidela pana in clipa in care ceva din interior te goneste spre uitare, dar amprenta ta persista intr-un colt care se  coloreaza cand nu te astepti. Asa s-a colorat si pentru mine, astazi, o primavara veche. Acea primavara care ma facea sa simt ca vacanta e aproape. Incalzirea pentru cea de vara mi-o faceam cu zilele de Paste. Invierea a fost mereu insotita de o bucurie colorata in verde crud. O asteptam fascinata. Numaram zilele, imi imaginam drumul pana la bunici, intalnirea cu prietenele mele dragi, care erau altfel decat cele de la oras, florile abia iesite din pamant ,care ma asteptau desavarsite in vacanta de vara, mi-erau dragi pentru ca le cunosteam maturitatea... Ajungeam la tara in prag de sarbatoare si totul prindea dimensiuni pe care astazi nu le mai vad... Atunci, cand eu masuram cat stergatorul de pantofi de la intrarea in casa, casa era imensa cu pervaz gros, pe care ma asezam confortabil in cautarea aventurilor scrise in carti ingalbenite de timp, ferestrele erau parca porti uriase catre primavara, iar primirea bunicilor era un regal de bucurie. Mamaie ma tinea strans in brate si ma saruta de nenumarate ori, de parca isi hranea cu disperare dorul de noi, urma mereu fuga la Vali si Viorica, prietenele mele dragi care ma asteptau parca mereu pregatite sa-mi fie camarazi de nadejde in construirea unui univers nou. Totul avea o cromatica pe care astazi am pierdut-o. Anii au trecut, vacantele s-au rarit, casa a devenit mult mai mica decat palatul in care am crescut, vecini au murit, au imbatranit, prietenele mele sunt aceleasi, dar acum au in casa un micut fabulos, care va alerga si el in cautarea corcoduselor necoapte. Insa, amintirea unui inceput de primavara ramane mereu aceea a anilor mei de vesnica fericire. Oriunde as deschide geamul la inceput de primavara, in buricul orasului sau pe culmile muntilor, imi vine, fara premeditare, in minte amintirea primaverilor in care nu stiam ca oamenii pot fi ca ranile din genunchi sau ca morfina muribundului, acei ani in care toti erau la fel si doar boacanele facute cu bunastiinta ma consumau superficial. Daca as fi stiut ca mai tarziu voi descoperi atatea trairi, poate ceream un manual de folosire pentru maturitatea mult asteptata.