Muzeul comunismului, initiativa care-mi provoaca greata

Asta chiar m-a revoltat !

Acum vreo 2 zile, citesc despre o initiativa a unor deputati(Amet Aledin - (minoritati), UNPR-istul Tudor Ciuhodaru, independentul Mircia Giurgiu si  PDL-istul Petru Movila)  prin care se propune infiintarea "Muzeului Comunismului", unde sa fie etalate exponate relevante pentru aceasta perioada istorica.  M-a oripilat! Patru dintre cei care ar trebui sa dea o mana de ajutor tarii astia, ca, deh, sunt in Camera deputatilor- for decizional, bat campii cu gratie. Muzeul comunismului? De ce am vrea un muzeu al comunismului (cu exponate) cand inca n-au fost pedepsiti comunistii care  ocupa functii? Oamenii astia poate cred ca comunismul se poate reduce la o serie de obiecte expuse in vitrine, in timp ce pentru  romani, multi la numar, comunismul a insemnat moarte, drama si suferinta. Inteleg ca un tanar, dar varsta nu e o scuza , sa creada ca comunismul a insemnat Ceausescu, Brifcor, cartele de paine, numere cu sot si fara, industrializare etc. Insa pentru istorie comunismul a insemnat  aproape 500.000 de oameni omorati (printre care elite ale vremii, preoti, femei, elevi etc). In plus, in Romania avem un loc dedicat ororilor comunismului - Memorialul Durerii de la Sighetul Marmatiei, care a fost realizat din initiativa societatii civile cu fonduri de la  romani exilati in Occident, si care n-a fost luat in calcul de statul roman.  La Sighet este o parte importanta a ceea ce a insemnat dictatura comunista. In aceasta inchisoare au murit Iuliu Maniu, Gheorghe I. Bratianu, Constantin I.C. Brătianu, Constantin Argetoianu, Mihail Manoilescu, Alexandru Lapedatu si multi altii la fel de importanti pentru istoria Romaniei. Comunismul este o poveste trista din trecutul nostru, este o drama pe care romanii au traita-o, este durerea a zecilor de mii(poate chiar sute) de urmasi ai victimelor comunismului, este holocaustul nostru, este ceea ce nu avem dreptul sa uitam. Pe acesti patru demnitari, care habar nu au ca avem deja un muzeu, care din fericire nu se numeste muzeu, ci memorial al durerii, i-as intreba de ce nu au vizitat ei memorialul - poate asa aflau care e reteta unei initiative de succes, ce-i face sa scrie un proiect de o asemenea superficialitate, cine ii indreptateste sa ridice un monument al comunismului, cand ei ar trebui sa le aprinda o lumanre celor care au murit pentru ca ei sa fie deputati. Ce-i drept, ceea ce exista in prezent nu e suficient pentru cat am fi putut face in memoria victimelor, dar parca mi-ar fi greata sa-i vad la inaugurare pe fostii secretari de partid ai PCR-ului. Insa, prostii sunt ca o harta, stiu multe, dar la scara redusa. Si iar imi rasare in minte replica cetateanului turmentat: „Eu cu cine votez?“

Atasez cateva imagini de la Memorialul Durerii, care are cam tot ce ii trebuie ...

harta inchisorilor comuniste

celula in care a murit Iuliu Maniu

"Neagra" - camera de pedeapsa

In final, pentru cei care vor sa stie mai mult, pun cateva link-uri pentru studiu individual.

http://memorialul-durerii.blogspot.com/

http://www.memorialsighet.ro/

http://ro.wikipedia.org/wiki/Victime_ale_regimului_comunist_din_Rom%C3%A2nia

http://www.crimelecomunismului.ro/ro/legaturi

http://calincis.go.ro/Istorie/Arestari50.htm

http://romania.globalmuseumoncommunism.org/

Prea tineri, prea trist!

Acum cateva zile primesc un telefon de la o colega de breasala care imi spune ca studentii craioveni fac o campanie umanitara in care se implica si Universitatea (o rugase rectorul sa-i sustinem cu mediatizare). O campanie pentru tinerii din centrele de plasament care vor sa urmeze o facultate. Ce frumos, mi-am zis. Ei,asa tineri si asa implicati social, mai ca mi-a dat un zambet si ca mi-am zis ca suntem pe calea cea buna. Ieri era ziua de lansare a evenimentului, asa ca mi-am inceput ziua de munca cu gandul la subiect. Mi-am verificat email-ul, nu aveam niciun comunicat de la ei, cu toate ca ar fi trebuit sa-l primesc, aflu ca nu le-au putut trimite, dar nu ma incanta scuza. Bun, pai, sa vedem! Incep sa dau telefoane, sa aflu numarul de contact si macar cateva amanunte necesare. Aflu ca presedintele COS nu prea raspunde la telefon si nici n-a prea trimis comunicatele, dar ca, a avut conferinta de presa la ora 12. Ce surpriza, uitasera sa ne anunte si pe noi, presa. Am zis, ei lasa ca scot eu subiectul. Dau de Alin Stoica, cel care e presedintele consiliului organizatiilor studentesti, il rog sa-mi trimita un email cu amanunte despre campanie, imi promite ca-l voi avea curand. Astept, astept, nimic, sun inca o data, alta promisiune.  Astept, nimic. Sun iar, cam nervoasa ce-i drept, primesc promisiunea ca ma va suna o domnisoara care ar fi trebuit sa-mi trimita si comunicatul, dar iar astept. Sun din nou , Alin stoica imi precizeaza ca el este voluntar , in sensul ca… nu este platit pt campania asta, i-am precizat si eu ca-i ajut gratis.Bun, revenim la domnisoara Roxana, care ce-i drept ma suna, imi spune ca nu mi poate da comunicatul, dar imi poate da informatii prin telefon.In lipsa de ceva mai bun, ma apuc sa scriu, dar nu prea avea nici ea multe informatii, o rog sa-mi dea conturile pe care sa le dau pe post, dar nu le avea. Mi le trimite intr-un sfarsit prin sms. Stabilesc sa vina ca invitata in jurnal, sperand ca va sensibiliza poporul. A venit cu 2 minute intarziere(asa am intrat in direct la si 2 minute). N-a avut prea mare lucru de spus, unde mai pun ca nu prea stia ce vor exact. De 4-5 ori mi-a venit sa renunt la subiect, dar m-a gandit ca initiativa este laudabila, ca la capatul ei, niste tineri isi pot implini visul de a urma o facultate, dar... Cam asta ar fi introducerea la ceea ce mi-a stricat ziua de ieri. Si nu ma gandesc la joaca asta de a v-ati ascunselea, ci la impertinenta cu care niste tineri, de viitor ar zice unii, percep o miscare de suflet… As fi vrut sa vad niste studenti implicati sufleteste, care au un scop bine detrminat, care stiu pe cine vor sa ajute, care i-au cunoscut pe copiii institutionalizati pe care incearca sa-i ajute cu o bursa de studii, care sa se fi gandit la toate directiile unei astfel de actiuni, dar am gasit doar niste tineri amortiti, bagati intr-o activitate despre care n-au habar si care n-au aflat inca ce inseamna responsabilitatea si implicarea sociala. De aceea, ii plac pe toti cei care stiu ca ajutorul pe care il dau semenilor este ajutorul pe care si-l dau lor. Insa, sper ca intr-o zi vor face o actiune de suflet  pe care o vor si gandi inainte de a aparea la tv(e frumos sa te caute televiziunea, e frumos sa te simti important, dar e greu sa contezi si sa ai si o a doua aparitie). Oricum, voi urmari parcursul campaniei si ma voi alatura cand ea va prinde viata, daca se va intampla …

PS: Si totusi, asa nu mergem inainte si nici pe directia cea buna…:(

Frana de mana a ego-ului

Uneori ne ratacim pe drumuri drepte cu un singur sens, alteori dam sens unui drum in care n-am fi crezut vreodata. Mereu cautam o cale facila catre ideal, dar rar ne amintim ca idealul este complicat. Banalizam cele mai profunde momente si exageram cele mai superficiale intamplari. Ne lasam condusi de iluzii si ne infranam cele mai frumoase sentimente. Ne incordam trairile in cutume si ne incorsetam fiorii in norme inutile. Doar, deh, societatea ne vrea oameni de isprava, iar libertatea exagerata ne-ar putea afecta imaginea care ne pozitioneaza pe harta existentei. Si, intr-un final, ne vine sa fugim de ei, de noi si sa traim fara scop, fara limite, fara constiinta si fara animalul social din noi, dar, mereu, fuga este doar un impuls potolit de un banal: "n-ai cum!"...

Pe ganduri...: Nu imi plac florile.

Pe ganduri...: Nu imi plac florile.: Propun sa fiu dusa in piata publica si lovita cu pietre pentru ca nu-mi plac florile. Cand le primesc, zambesc si multumesc, pentru ca asa s...

Nu imi plac florile.

Propun sa fiu dusa in piata publica si lovita cu pietre pentru ca nu-mi plac florile. Cand le primesc, zambesc si multumesc, pentru ca asa se face, dar nu-mi dau nicio satisfactie, mai mult, uneori ma intristeaza figura lor palida, de muribunde... Nu ma inspira... Pentru mine, daruirea unui buchet de flori este doar o rutina sociala. Am invatat de la parinti ca e frumos sa daruiesti si sa primesti flori. Ce-i drept, gest frumos, dar prea banal, prea neinspirat... Iar daca ar fi sa aleg intre un buchet de flori si un ghiveci cu flori, clar, as alege ghiveciul(sunt vii!!). Am realizat ca suna ciudat sa spun ca nu-mi plac. Ce femeie sunt eu daca nu iubesc florile? Cred cu tarie, ca "dragostea" pentru florile taiate este o dragoste invatata. Nu stiu cati dintre voi va ganditi ca viata lor in vaza e scurta rau, aproape trista. Stiu ca persoana care le ofera se gandeste la gest, dar le fel se intampla si daca mazgaleste o foaie... E drept, sunt colorate, sunt frumoase, dar sunt atat de trecatoare incat uit de ele imediat ce le-am pus in cosul de gunoi...