Sa te iubesc azi, nu vreau!

Sa te iubesc astazi, nu vreau. Pentru ca nu detin o iubirea atat de usoara. Pentru ca n-am energia necesara care ar trebui folosita pentru a face nimic.
Ma scoate din sarite superficialitatea cu care va tratati viata, profesia, iubirea sau placerile.
 E drept, excusivitatea sentimentelor e strict o himera a celor care nu pot sau nu vor mai mult decat vad la cei din apropiere. Din nefericire, de cele mai multe ori oamenii valorosii nu umbla nestingheriti in jurul nostru, iar daca o fac sunt clar sub acoperire. Asa ca, daca scopurile vietii tale au la baza exemple din jurul tau, trebuie sa afli ca fericirea ta e unica si nu are reteta, iar tu ar trebui sa-ti pregatesti mentalul in a-ti arata cat de departe e fericirea ta.
Concret, ce iti doresti? Ce crezi tu ca e fericirea? Crezi ca este ceea ce ai citit in carti, in stele, in viata celorlati? La naiba cu minciunile! Cata implinire! O strigi din avion, de pe Marte, pe Facebook, din plamani, din inima si alte organe. Iti place sa te minti!
Iubesti? Ai da foc masinii la care ai visat pentru iubire? Iti spun eu, nu, si atunci iti zici: ce treaba are una cu alta... Atata timp cat iti vine uneori sa fugi, ce rost are sa o numesti iubire? M-am saturat de confuzii...doua, trei momente si o mie de cuvinte pot fi un start, nu o iubire, urmat de cateva trairi si fiori, ca, apoi mult mai tarziu, cand tu esti tu si  tot ce ai ii dedici cu nesat, sa simti ca ai gasit calea spre profunzimea sufletului tau.
Oamenii se schimba? Ce schimbare, nimeni nu se schimba, dar toti invata mecanic rolul care place...la public. Ipocrizia exista, dar unii fac exces. Nu e greu sa spui nu, nu e anormal sa nu-ti placa, sa nu vrei, sa n-ai chef, sa nu-ti pese, insa e groaznic sa te chinui pentru a primi iubire, apreciere sau atentie.
De ce insir cuvinte? Pentru ca ma frustreaza usurinta cu care vorbiti despre iubire, relatii, fericire,suflete pereche, impliniri, realizari etc. Ma frustreaza incapacitatea mea de a vedea minunatii. Ma ingretoseaza lipsa de intimitate din viata voastra. M-am saturat sa vad ca nu intelegeti nimic si m-am saturat sa nu ma pot gandi la voi din cauza( sau poate datorita) ca va puneti pe Facebook cafeau de dimineata, sughitul de pranz si dusul de seara. Vreau sa imi vina sa te sun si sa aflu ce faci, dar n-are rost, stiu deja...

Si, in final...
E impertinent sa iti doresti imperii inainte de a intelege ca ele se fac din caramizi mici, mici, mici pe care nu le vezi in drumul tau.

Cum am ajuns "jurnalista batuta crunt"...

De fel, scriu cu usurinta, dar acum mi-e tare greu, insa am datoria morala fata de voi,prieteni, amici, colegi, cunoscuti, toti cei care mi-ati trimis mesaje, m-ati sunat, mi-ati urat de bine sau mi-ati fost alaturi fara interes, sa va povestesc cele intamplate. 
In primul rand, chiar daca am o imaginatie bogata, nu imi puteam imagina ca in plina strada esti agresat si nimeni nu intervine. Dar se pare ca... shit happens. Si, uneori, se intampla cu repercursiuni...
Marti seara am vorbit cu prietenele mele sa mergem la un suc. Zis si facut. Plec de acasa, trec sa o iau pe Laura, apoi plecam sa o luam pe Tzutzu, cand sa virez dreapta pe strada prietenei mele, mi se opreste masina si nu mai vrea sa plece de pe loc, sun si aflu ca e de la planetara, deci trebuia sa-mi tractez masina de acolo. Cobor, ajunge si Tzutzu la masina, iau telefonul si ma gandesc pe cine sa sun prima data, imi treceau prin minte fel de fel de variante: tractata, platforma, impinsa intr-o parcare etc. In foarte scurt timp, aud niste trecatori care se gasisera sa-mi faca morala pe motiv ca am "parcat ca smechera". Culmea, m-a distrat sesizarea lor si ma gandeam ca ei chiar cred ca sunt parcata in intersectie, insa fata a avut comentarii golanesti, iar eu i-am replicat: "Misca-te, ca nu e treaba ta", moment in care ea a zis ceva de genul: "Ce ai, fa, esti tare in gura, stai ca iti arat eu tupeu!" si s-a intors din drum tinta spre mine. Cand am vazut ca parcurge drumul inapoi spre mine amanintand, am format 112, dar pana sa pun telefonul la ureche deja imi luasem primul pumn, apoi au urmat si altii...multi. Cand a vazut ca nu mai am dinte, s-a speriat si a incercat sa plece. In timp ce ea ma lovea, prietena mea a sunat la 112 si a zis: Gata, vine politia! Atunci eu am prins-o de mana si i-am zis: Acum, stai sa vina politia sa raspunzi pentru ce ai facut! Ea incerca sa scape, lovea cu pumnii si picioarele, scapa, eu imi primeam pumni, dupa care iar o luam de mana si tot asa. Am mers dupa ea, impreuna cu Laura, cat am putut, apoi a reusit sa fuga printre blocuri.  Prietenul ei, in tot timpul acesta, se distra copis si zicea: Daca esti tare in gura cu o campioana la box, te omoara in bataie!". Dupa ce a ajuns politia, ei deja fugisera, iar eu incepusem sa simt dureri infernale la nivelul capului. Ce faceau prietenele mele? Laura incerca sa o opreasca din lovituri si-mi aduna bunurile de pe jos, iar Tzutzu a sunat la 112 si mi-a adunat telefonul de pe jos, in plus, a ramas langa masina (care era pornita si cu gentile in ea). 
Cam asa s-a intamplat pas cu pas. Dupa eveniment, pentru mine au urmat durerile chinuitoare. La prima strigare, pe langa dintele spart, m-am ales cu fractura de piramida nazala, iar procedura de redresare a osului mi-a fost facuta fara anestezie-momente de groaza pur si simplu. Am refuzat internarea, ca nu m-am simtit pe moarte, ca apoi sa primesc mustrari ca-ar fi trebuit sa raman in spital - era bine pentru proces.
Dar adevaratul cosmar a inceput a doua zi. M- a trezit din somn(daca-l putem numi asa) comisarul care se ocupa de caz, care mi-a zis ca e posibil sa o fi gasit si sa vin la sectie pentru a o recunoaste in poza. Bun, am zis, vin, dar dupa ce merg la IML. Asa ca, insotita de Laura am plecat la IML. Cand completam formularele, in sala a intrat o fata, si cum numai in filme exista, fata era agresoarea mea. Eu nu m-am uitat la ea, dar Laura a vazut-o si mi-a zis ca e ea abia cand am iesit afara la registratura. Moment in care m-a apucat un soi de panica sau frica, ne-am inchis in birou si am sunat la politie. Politia a ajuns repede, inainte ca noi sa iesim din cabinet. Ce se intamplase? Politia o cautase la clubul de box, iar antrenorul, in loc sa o indrume catre sectie, a dus-o la IML sa si ia certificat pt zgarieturi. Ce penibil! 
Agresivitatea si atitudinea acestei fete, fosta campioana la box, nu le pot descrie foarte bine, dar nici nu pot sa mi le scot din minte.
In toata nenorocirea asta, de doua zile aflu informatii care spun ca, intr-un fel, sunt de vina eu. Ma ingrozeste gandul ca exista oameni  care ma condamna ca n-am fugit, ca i-am raspuns, ca nu m-am inchis in masina... de parca, agresivitatea si violenta ar avea vreo explicatie sanatoasa la baza. Nimeni nu trebuie sa loveasca un alt om  ! Niciun om nu trebuie sa suporte agresiuni!  Doar Dumnezeu poate judeca, si pana la El  doar cei abilitati. M-am saturat sa aud cum incerca diversi indivizi sa o victimizeze pe "sarmana agresoare cu pregatire in domeniu". Acum lipseste sa aud ca am batut-o eu cu bestialitate, iar ea, saraca, mi-a dat o palma.
Violenta se intampla din cauza noastra si va exista atata timp cat oamenii gasesc scuze si o considera sanatoasa. Bataia nu este rupta din rai! Andrei Goreci a murit din cauza violentei unui alt borfas de cartier... 
Am sa merg pana in panzele albe in lupta asta impotriva agresiunii. M-am expus mediatic pentru ca era obligatia mea morala sa trag un semnal de alarma fata de copiii astia pe care ii pregatim sa ne reprezinte in competitii, iar ei ne desfigureaza pe strada. A fost umilitor sa devin, dupa ani buni in redactia stirilor si la pupitrul lor, o stire numita: :Jurnalista batuta crunt...". Anii mei, cei zece de munca in breasla, se duc in derizoriu... Si pentru ce? Pentru ca am avut ghinionul sa mi se strice in trafic masina si am avut indrazneala sa-i raspund unei pugiliste...


Am atasat un link pentru cei care nu i-au vazut explicatiile absolut halucinante.