Mergeam cu pasi repezi spre terasa cu panselute, a nu se intelege flori, ci prietenele mele. Atatea ganduri... ma transformau in carusel emotional, insa momentul care era la cativa pasi de mine ma facea sa simt deja relaxarea. La un moment dat, arucandu-mi ochii in pamant vad cateva dude albe cazute recent din pom. Mamaaa, vreau sa ma descalt si sa le strivesc intre degetele picioarelor, exact cum faceam cand papucii stateau in fata portii, iar eu alergam nebuneste. O emotie inexplicabila m-a cuprins. De ce vreau sa calc pe dude?! Mi-e dor, atat de dor... Sa fie oare fericirea unica a copilariei sau mi-e dor sa imi arunc pantofii cu toc si sa ma cuprinda amnezia? M-am abtinut, n-as fi fost social acceptata daca apaream cu pantofii in mana si murdara. Of, animalele sociale din noi sunt fiarele nemiloase ale propriei noastre spiritualitati. Poate, data viitoare!
