Femei avariate responsabil

Aşa suntem noi, mereu pregătite de ceea ce nu ne dorim să se întâmple, mereu dispuse să dăm totul pentru un întreg, mereu pe fugă, de parcă maratonul este a doua noastră natură. Femeile se avariază responsabil aproape în fiecare zi. De multe ori, ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ne face să urlăm, iar de fiecare dată o facem în interior. Sunt momente când ne promitem solemn că data viitoare va fi altfel, însă de fiecare dată e la fel. De atâtea ori considerăm că suntem în contextul potrivit şi de atâtea ori realizăm că este efemer. Femeile iubesc într-un fel ciudat, felul acela care lasă urme, cele mai multe devin defecte pentru cel care intră ultimul în viaţa noastră...E drept, nu merită tot bagajul de frustrări şi limitări, însă dacă ramâne, e clar, el este. De la an la an, devenim tot mai uzate, reparate pe alocuri şi mereu în gardă. Problema este că nu avem probleme, şi, totuşi, trăim pentru a ne complica viaţa. Nu ne sileşte nimeni să ne implicăm nebuneşte în cele mai banale momente ale vieţii, nu ne obligă nimic să suferim pentru fiecare poveste tristă, uneori ea nici măcar nu este a noastră, nu ne aruncă nimeni în situaţii complicate, intrăm pentru că am învăţat să ne hrănim cu ele. Să descurcăm, să desluşim, să ne mâncăm nervii, să căutăm noduri în fire drepte... astea suntem noi, nişte mecanisme colorate, parfumate şi complicate. Viaţa aia liniştită, pe care o căutam teoretic, ne scoate din minţi, iar dacă o avem, e grav, e deprimant. Cine ne mai crede când spunem că suntem în căutarea normalităţii?? Să fim serioşi! Doar suntem femei deştepte, puternice, evoluate...doar nu am vrea să trecem prin viaţă ca nişte legume, care , apropos, după ce se pălesc sunt bune de aruncat... De fiecare dată cand ne implicăm, când suferim pentru cele mai banale gesturi, când regretăm cele mai impulsive alegeri, când iubim cu disperare, când selectăm cu inima, când visăm la imposibil, când alegem diplomaţia, când coacem cu lunile un mare eşec, când alergăm fără ţintă doar de dragul implicării, mereu, dar absolut mereu ajungem să ne dăm câte o daună, uneori chiar totală. Şi uite aşa, pentru că ne place tot ce este anormal, imperfect, puţin periculos şi poate chiar murdar, ajungem să fim avariate deasupra umerilor, însă de fiecare dată o facem responsabil...Ştiu, nu suntem toate aşa, dar cele care sunt,se ştiu şi ştiu ca este incurabil.

Iată, că vine un nou an, în care ne propunem un alt set de reguli, din care vom respecta poate nici jumatate, dar de care ne vom aduce aminte în timpul unei alte avarii.
In rest, numai lumina si...Full Casco!