Traiesc un sentiment ciudat, dar ciudat tare... Cel mai important barbat din viata mea se casatoreste!
La sfarsitul lui noiembrie, pe un frig de crapau pietrele, l-au adus acasa, era imbracat bine. L-au dus in dormitorul bine incazit cu radiatorul, pe care era mereu un ibric cu apa. L-au eliberat de cateva dintre paturici si l-am vazut bine la fata. Prima reactia nu a fost intocmai de iubire, le-am propus alor mei sa-l duca inapoi pe motiv ca are urechile prea mari si ochii rosii, dar n-am fost prea convingatoare. In scurt timp am inteles ca trebuie sa-l iubesc pentru ca e fratiorul meu, e cel pe care-l mangaiam cand era in burtica si cel pe care il asteptasem in holul spitalului emotionata. Nu stiu cum au trecut anii, dar stiu exact fiecare etapa a dezvoltarii lui. La inceput, cand abia gangurea, stateam langa el si mi se parea ca incearca sa rosteasca: Ana, apoi il urmaream cu disperare in timpul revolutiei, mi-era teama sa nu-l impuste teroristii prin fereastra apartamentului. Cand s-a facut mai mare, ma enerva cand trebuia sa-l schimb, sa-l adorm, sa-i dau de mancare, dar nu m-am gandit niciodata sa nu fac tot ce l-ar facea pe el fericit...ma aruncam cu parasuta, chiar daca eram destul de mare, ma jucam de-a soferul de tir si de-a mecanicul, impuscam oameni invizibili si cate altele... Ce-i drept nu au lipsit sicanele, bataita si santajul sentimental, iar toate au devenit acum povestiri distractive. Am ras impreuna, am suferit amandoi, am plans de dor si m-a trezesc zilnic, cand nu e langa mine,gandindu-ma daca o fi bine. L-am pierdut de doua ori pentru cateva ore, cand el se juca nestingherit departe de casa, si de fiecare data am simtit disperarea la cote greu de explicat in cuvinte. Pentru el as fi batut toti copiii din cartier, pentru el era si ciocolata mea, pentru el nu aveam limite. Acum, cand nu mai este un copil, ma simt mereu protejata, mereu iubita si stiu ca suntem legati printr-o iubire aproape oarba. Cu toate acestea, nu i-am aratat niciodata iubirea mea exagerata...m-am mentinut rece si uneori indiferenta, dar mereu pregatita sa fug spre el la primul semn, indiferent de ce a facut. Timpul mi l-a luat pe Bebita si mi l-a dat pe Silviu, care acum imi aduce o sora, mi-am dorit o fetita in familie, iar peste ceva timp, voi mai iubi inca un copil care se va face mare...
Silviu, mi-e greu sa te vad asa, cu toate ca stiu ca nu mai esti copilul meu... Iubitul meu frate, te-ai facut mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu