-Pai, de unde sa stiu eu, sunt sanse egale sa fie sau nu cancer. Facem operatie, biopsie si vedem!
Asa incepea drama mea, cel mai marcant moment al vietii pe care, acum, simteam ca nu am pretuit-o destul.
Povestea mea de "cancer" a continut mai mult decat o boala, a cuprins oameni mizerabili care s-au jucat la propriu cu suferinta, dar si suflete minunate care au fost acolo sa stearga dureri pentru care nu s-au inventat tratamente.
Aveam 27 de ani cand am descoperit ca am un nodul la san. Ipohondra cum sunt, am inceput, in secunda a doua, sa fac cercetare pe internet, mare greseala, caci pana la prima vizita la doctor m-am automutilat sufleteste. Gata! A venit si primul control, prima trauma, primul doctor care cu o raceala greu de descris mi-a vorbit in graba si m-a chemat de urgenta la operatie. Operatie!? Asa fara analize? Nu, mi-am zis! Trebuie sa merg la un alt doctor. Asa am si facut, doar ca aceasta a privit-o pe prietena care ma insotea, ea studenta la medicina, si m-a trimis catre un set de teste mai sigure. Am ajuns la primul elastrograf. Aici, doctorita, renumita de altfel, mi-a povestit despre sani, despre aparat, despre ce ar trebui sa iasa ca sa nu imi fac griji etc. Frumos din partea ei, pentru ca deja ma invatasem cu consultatiile fara prea multe cuvinte. Dar, la momentul adevarului totul s-a schimbat, aparatul arata o imagine care prevestea cancer. Am luat-o de la capat, disperare...Ce fac? Cum imi anunt parintii, fratele? Cum le pot face eu asta? Si, totusi, mai aveam sperante, medicul imi zice ca imaginea poate sa fie inselatoare si ca ar trebui sa imi fac niste analize hormonale. Asa a inceput episodul analizele, analize de care nu auzisem niciodata, bifam pe saptamana o lista lunga. Insa, niciun rezultat nu jusftifica prezenta nodulilor. Asa ca, am mers constiincioasa la un alt control, de data asta un aparat mai performant...Intinsa pe spate, cu inima cat un purice, asteptam sa mi se spuna ceva, sonda se plimba alunecand pe gel, iar eu simteam ca timpul trece prea greu pentru mintea mea facuta scrum, cand doctorul se pregatea sa deschida gura, ma trecea un fior rece care se plimba nestingherit pe corpul meu deja infrugurat de o frica ce ma agresa. Primele cuvinte... -Aici e cancer, nu, nu-mi place! Nu-mi erau adresate mie, ci reprezentantei companiei de la care se achizitionase aparatul. Cred ca pentru a treia oara am avut senzatia ca ma scurg din propria materie, valuri reci si fierbinti dansau pe mine... Am incercat sa zic ceva, dar nu reuseam sa imi gasesc coerenta, au inteles ca vreau sa stiu ce se intampla, iar raspunsul a fost: "Sa-ti mai faci o programare la endocrinolog." Pai, pai... Am iesit pe usa gandindu-ma de ce ma trimite iar la endocrinolog daca aparatul arata cancer, asa ca sa nu-mi dea ea vestea?!
Am urmat cu strictele fiecare indicatie si pentru fiecare afirmatie am consultat mai multi doctori. Totul a durat un an. Un an infernal, anul in care in jurul meu am trasat un nou contur, anul in care am plans fara sa stiu ca o fac, anul in care totul a avut alta culoare...Programari la operatie si intoarceri din drum, injectii si tratamente naturiste, teste peste teste...
Atunci, nu mi-a fost frica de moarte, mi-era dor de tot ce as fi putut lasa aici. Atunci ma durea doar suferinta oamenilor pe care ii iubesc cu disperare, ma durea durerea pe care o provocam...Zilnic, imi vedeam parintii plangand, imi simteam fratele disperat. O, Doamne, era mai usor daca as fi fost singura, macar eram doar eu... M-a distrus ideea ca ii fac sa sufere, dar in acelasi timp ei au fost cei pentru care nu-mi permiteam sa renunt la lupta.
Atunci, am simtit ca oamenii pot fi tratamente...Am simtit sa nu spun ce mi se intampla, le-am impartasit doar celor mai apropiati, iar ei au fost acolo langa sufletul meu, dispusi sa plece cu mine de mana la lupta.
Atunci, fiecare carte citita avea un parfum pe care nu-l mai simtisem, fiecare floare avea alta forma, fiecare moment era parca trait intr-o alta lume...
Atunci, am simtit un sistem mai bolnav decat mine, doctori pentru care bisturiu este totul, doctori care nu dou doi bani pe ceea ce provoaca in suflete. Am descoperit ca in tara asta este vorba doar despre boli, de parca acestea ar fi purtate de roboti, nu de oameni cu sentimente...
Atunci, am aflat ca lupta poate fi dusa cu zambetul pe buze, ca nimic nu e prea mult, ca nicio cruce nu este prea mare, ca niciun sacrificiu nu e exagerat.
Am aflat despre mine mai mult decat as fi putut sa o fac daca as fi dus o viata linistita, am aflat ca fara viitor, viata are alte prioritati...Am invatat ca ceea ce am astazi trebuie transformat in traire, am inteles ca daca in jurul meu sunt oameni cu sentimente frumoase, nimic nu ma poate face sa renunt.
Anul trecut am aflat ca nu e cancer, anul acesta am aflat ca tumoarea mea este o "malformatie congenitala", pe care multi nu au vazut-o.
Stiu ca nu am luat un Oscar, dar mi-au trebuit trei ani pana sa scriu despre asta, asa ca simt sa va multumesc.
Multumesc, Silviu, pentru ca ma iubesti cu atata disprerare! Multumesc, Nico, pentru toata implicarea!
Multumesc, mami, pentru ca ai stiut mereu sa fii cea mai buna mama!
Multumesc, tati, pentru ca m-ai facut mereu sa ma simt pretioasa!
Multumesc, Laura, pentru ca mi-ai sters lacrimile si mi-ai suportat cele mai negre zile!
Multumesc, Claudia, pentru ca te-am stiu mereu langa sufletul meu!
Multumesc, Simo, pentru ca esti mereu pregatita!
Multumesc, Luiza! Multumesc, d-nul Patru!
Multumesc, Edi!
Multumesc, Alina Petcusin!
Multumesc, doamna doctor Craioveanu Ana-Maria!
Multumesc, doamna doctor Lascu!
Multumesc, Tzutu!
Multumesc, Georgi!
Multumesc, Anitza!
Multumesc bunicilor mei!
Multumesc familiei extinse!
Multumesc tuturor care ati fost acolo langa sufletul meu!
Povestea mea este una fericita, poate a fost un semn, poate altfel nu invatam sa pretuiesc viata.
Voi, cei care astazi luptati, sa nu uitati ca mai presus de orice este sa crezi si sa cauti putere!
PS: Acum trei zile, mi-am tatuat fundita roz, am facut-o pentru ca nu vreau sa uit! Cancerul de san nu mai este o boala incurabila, lupta cu noi este dificila, insa doar rezultatul conteaza in final.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu