Femeia murdara, mai curata decat noi

Multe lucruri m-au impresionat de a lungul timpului, insa unele inca ma bantuie, de parca ar fi fost ieri, iar cand mi-e lumea mai draga imi vin in minte ca un automatism. Cu siguranta, fiecare dintre noi am vazut si trait momente memorabile, iar eu, poate mai mult decat altii, am avut norocul si ghinionul de a vedea fel si fel de drame, dar si de minunatii. Cu toate ca s-au strans multe, una ma misca de fiecare data cand imi vine in minte, si-mi vine des...
In fata mea, vad o femeie imbracata in haine invechite, cu parul murdar si taiat fara forma, care purta in spate un sac de rafie rupt, iar in mana avea  o sacosa, la fel de uzata, de culoare albastra. E acea femeie pe care noi o numim cu usurinta omul strazii, aurolac sau, mai nou, homeless. La un moment dat, in tablou apare un catel, tot din categoria "cainii stazii". Si el, la fel de slab si neingrijit ca si ea. Cainele se apropie sfios de femeie, iar femeia se opreste, baga mana in sacosa ponosita, scoate o jumatate de paine, rupe jumate din ea si o da cainelui care o primeste fericit. Apoi, fiecare isi vede de propia viata lipsita de zambete. Am ramas inmarmurita...M-as fi dus dupa femeie sa-i multumesc, dar n-am facut-o. Insa, gestul ei ma bantuie precum o fantoma neastamparata. E una dintre lectiile dure pe care viata mi le-a dat. Si ma intreb, de cate ori am trecut cu masina incarcata de mancare pe langa un om ca ea sau un caine ce umbla trist in cautarea unui colt de paine... Pentru mine, ea, acea femeie saraca, murdara si trista a devenit imaginea milei si a bunatatii umane la care raportez toata ipocrizia din jurul meu.